Voluntariat sau lanțul slăbiciunilor cu intermediar

Pentru mine voluntariatul au ajuns să fie o noțiune și o activitate demonetizată, în cea mai mare parte. O să reiasă mai încolo de ce spun asta. Știu, am început cu sfârșitul și, ca de obicei, fac afirmații care pot naște controverse dar, dorind să fiu de folos, iterez câteva sfaturi în beneficiul atât al organizatorilor cât și al sponsorilor, veți vedea mai încolo de ce:

(1) Derulați proiecte cu impact și care rezolvă probleme reale, evitați-le pe acelea care pun doar „un pansament pe o rană”,
(2) Excludeți prezența politicienilor și a statului din aceste activități,
(3) Implicarea reală și directă a comunității potențial interesate, astfel încât cea mai mare parte a voluntarilor să provină de aici,
(4) Stabilirea criteriilor de evaluare a proiectului, ante și post,
(5) Stabilirea contractuală a tuturor responsabilităților, beneficiilor și atribuțiilor tuturor părților interesate: organizație, sponsori, voluntari, comunitate,
(6) Evaluarea strictă ante portas a beneficiilor proiectului,
(7) Evaluarea post partum a rezultatelor pe termen, scurt, mediu și lung,
(8) O formulă de compensare a timpului și efortului „voluntarilor”, aceia care nu aparțin comunității căreia i se adresează proiectul,
(9) Controlul strict al fondurilor cheltuite, la virgulă, fiecare factură în parte,
(10) Costurile directe ale proiectului trebuie să fie predominante în bugetul total, minim 60%, restul fiind costurile sale de regie și profitul organizatorului,
(11) Comunicarea transparentă a beneficiilor, rezultatelor, problemelor și a părții financiare,
(12) PR-ul exagerat, fără bază în realizări reale, mai mult strică.

Haideți să privim și să analizăm fenomenul voluntariatului prin prisma comunicării (și a brandingului) și să facem pentru început exercițiul de a ne aminti și analiza câteva aspecte importante: activitățile de voluntariat, cine face voluntariat, cine plătește, cine câștigă și cui folosește. Trebuie să spun de la început că o bună perioadă din viața mea am participat nemijlocit la asemenea activități sau am donat bani sau bunuri, fie ca forță de muncă brută, fie ca organizator sau designer, uneori împreună cu toată agenția mea de design.
De unde provine totuși ideea că e bine și frumos din partea noastră să ne dăm în acest fel obolul societății? Opinia mea este că undeva pe drum, odată cu nașterea societății industriale, spiritul comunitar s-a pierdut cu timpul, comunitățile mici și închegate fiind distruse și înlocuite treptat de societatea actuală, atomizată, cel mult familială însă tot mai mult singulară, unicelulară. În comunitățile mici toți se ajutau unii pe alții pentru a subzista, fie la construirea unei case pentru cei proaspăt căsătoriți, fie la strânsul recoltei, fie la îngrijirea vârstnicilor sau a copiilor. Noțiunea de voluntariat exista într-o formă oarecum apropiată de cea de acum printre misionarii catolici care plecau peste mări și țări în numele Domnului, unde puneau bazele unor orfelinate sau acordau ajutor medical popoarelor pe care doreau să le convertească. În ziua de azi, locul bisericii catolice – căci cea ortodoxă nu a fost niciodată misionară – a fost luat de corporații care, sub sloganul implicării în comunitate își asigură un beneficiu de imagine cu costuri reduse. Ar fi mult de scris și explicat despre rolul corporațiilor în societate dar mă rezum la afirmația că acestea, în contextul voluntariatului și nu doar, joacă un joc aranjat dinainte, fiind mult mai puternice decât arbitrul, adică statele, guvernele și societatea în general. Practic, ele fac regulile, desemnează arbitrul, finanțează echipele și apoi joacă acest joc cu rezultatul dinainte știut, iar autoritățile bagă umil capul între umeri. Pe scurt, nimeni nu poate contrazice axioma că orice corporație urmărește doar profitul iar modalitatea de ajunge la el de cele mai multe ori nu mai contează.

Principalele activități de voluntariat pe care toată lumea le cunoaște, deoarece sunt cele mai frecvente, popularizate și cu audiența și participarea cea mai largă sunt plantările de arbori, strânsul gunoaielor, strângerea de fonduri pentru diferite cauze sociale, o mână de ajutor la diverse activități și competiții sportive de genul maratoanelor, mountain biking, marcarea unor trasee turistice, revitalizarea unui traseu de mocăniță și alte asemenea. Sunt cele mai populare și mai ușor de comunicat deoarece necesită cel mai mic efort atât din partea organizatorului cât și a voluntarului, pe durată scurtă, cu implicare minimă – de tipul fie donație în bani sau bunuri, fie câteva zile de muncă ”sacrificate” cauzei respective – fără implicare sau nevoia unei expertize speciale. Practic, e nevoie de un click pe telefon pentru inscrierea pe facebook la activitatea respectivă, sau pentru plata unei sume de pe card ca și donație sau participarea ca forță de muncă necalificată. În totală antiteză pun voluntariatul medicilor, a celor pregătiți fizic și tehnic care participă la acțiunile Salvamontului și a altor asemenea persoane care intervin medical sau de urgență conform unor specializări și abilități la salvarea unor vieți, calamități, la analize și investigații medicale efectuate gratuit în teren în beneficiul unor comunități izolate, șamd. Sunt plin de admirație față de medicii care pleacă benevol în Africa să trateze stomatologic sau epidemiologic comunitățile de acolo – e doar un exemplu, mai sunt și altele de aceeași factură.

Restul activităților nu sunt decât fie suplinirea unor competențe și obligații ale autorităților pe care nu și le exercită, cum ar fi împăduririle sau curățatul gunoaielor, păzitul avutului public și al mediului, îngrijirea vârstnicilor sau a copiilor fără susținători, sau suplinirea gratuită a unei forțe de muncă plătite la activități de tipul competițiilor sportive sau maratoanelor, în beneficiul organizatorului. Să nu uităm că absolut toți organizatorii de asemenea activități sunt sponsorizați financiar sau în natură de diferite companii și chiar de către autorități. Pentru conformitate, pot fi consultate hotărârile de consilii locale sau județene unde se votează alocarea unor sume pentru diferite organizații non profit.
Astfel, utilizând voluntarii, organizatorul, de obicei o asociație sau o fundație non profit, își asigură o cotă parte de beneficiu. Practic, sponsorii, în cea mai mare parte, plătesc o cotă parte din costuri care trebuie suplimentate cu munca voluntară pentru ca organizația non profit să nu iasă în pierdere. Prin urmare, beneficiarul final și real este sponsorul care contra unei sume modeste în raport cu beneficiul de imagine, își asigură vizibilitatea în direcția unor grupuri-țintă de care este interesat. De notat este faptul că dacă sponsorii ar trebui să plătească publicitate reală în media tradițională și online pentru a atinge cu mesajele lor comerciale respectivele grupuri-țintă, costurile ar fi mult mai mari.
O particularitate foarte interesantă a acestor activități este goana organizatorilor de a avea alături – în mod public, desigur – diferite personaje ”influente” cu vizibilitate: bloggeri, traineri, influenceri, diverși guru motivaționali, prezentatori de știri, cântăreți, trupe de muzică, actori, etc, care se raliază gratuit (sau nu!) acestor ”cauze”– acești ”voluntari” au parte de tratament VIP, totuși. Toată lumea câștigă câte ceva, persoanele publice își mai atrag o spoială de semnificație peste meseria lor de clovni – am fost și eu unul dintre ei – sponsorul e fericit că dobândește astfel o mai bună vizibilitate la public iar organizatorul își freacă mâinile de bucurie căci datorită acestora a reușit să mai gâdile câteva orgolii și să-și securizeze niște venituri. Bașca voluntarii care sunt foarte fericiți să se fotografieze cu vedetele. Până în final toți își joacă corect rolul iar discursurile sforăitoare sau motivaționale, fotografiile și filmările explodează apoteotic pe micul ecran și rețelele de socializare.
O altă categorie de persoane atârnate de aceste activități sunt reprezentanții statului, de la primari până la miniștri găsim toată pleiada posibilă și imposibilă de funcționari. Aceștia participă fie în funcție de interesele lor personale, fie în funcție de vizibilitatea evenimentului, dacă participă vedete sau nu, în funcție de participarea altor funcționari și desigur în funcție de importanța sponsorului. Paradoxul este că, dacă un ministru al mediului participă la ecologizarea unui curs de apă sau la o împădurire, respectiva persoană crede că susține cu greutatea funcției și instituției sale asemenea inițiative ”lăudabile”: ecologia, mediul curat, etc. Eu am o opinie diferită, adică dimpotrivă, demonstrează public că personal, funcția sa și instituția pe care o conduce sunt nerelevante și incapabile să asigure un mediu curat și, mai mult, se bazează pe efortul și buzunarul cetățeanului onest – din nou, voluntarul, să rezolve aceste aspecte negative.
Să ne întoarcem la activitățile de împădurire sau strângere a gunoaielor realizate de către diferite organizații, două exemple care mie îmi par flagrante. În primul rând, nevoia există, indubitabil. Problema este că nu se împădurește suficient pe măsura defrișărilor iar aici este pe deplin ”meritul” statului care ar trebui să aloce resurse pentru așa ceva. În cazul gunoaielor, ”meritul” aparține atât statului – care nu curăță sau nu asigură facilități de colectare sau depozitare, cât și respectivei comunități căreia i se strâng gunoaiele care nu depune nici cel mai mic efort de a-și menține propria localitate curată. Practic, eu, voluntarul din Rădăuți, inimă largă, merg pe Valea Arieșului să deratizez ceea ce tot masivul Apusenilor aruncă aiurea. Culmea, la asemenea acțiuni nu vezi picior de localnic. La fel se întâmplă și la împăduriri. Foarte des observăm situația în care o acțiune de curățare de gunoaie, de exemplu, dintr-un pact național, se face de către o organizație non profit în colaborare cu autoritatea de reglementare sau supraveghere sau cu cea care gestionează respectivul parc național. În interpretarea mea, respectivele autorități sunt incapabile să-și realizeze scopul pentru care există, să aloce efort, planificare și bugete pentru a rezolva problemele din propria fișă a postului.
În rezumat, eu, plătitorul de taxe, curăț voluntar gunoaiele rezultate din iresponsabilitatea autorităților și a comunităților respective iar organizatorul, sponsorizat de obicei de o mare companie, face un profit din această activitate, așa-zis voluntară, în folosul comunității. A acelei comunități delăsătoare conduse de către o administrație aidoma. La fel și în cazul împăduririlor, statul și câțiva defrișători fac profit din lemnul tăiat pentru ca apoi să vină voluntarii să împădurească gratis și să facă un profit de imagine sponsorului și financiar organizatorului. În completare fie spus, toate aceste activități au rezultat real în teren zero sau aproape zero, deoarece în câteva luni gunoaiele sunt la locul lor, mulțumită comunităților locale și a autorităților delăsătoare, pădurile se defrișază în continuare iar împăduririle au un grad de prindere a arbuștilor foarte redus deoarece se lucrează cu voluntari nespecialiști în plantare.
Ar mai fi de menționat și practicile organizațiilor non profit de a utiliza sponsorizările și donațiile. Nu generalizez, dar am întâlnit și auzit mult prea des anumite practici „gri” sau „negre”. Referitor la profituri, organizațiile mari, cele care deja au ”prins cheag” și au vizibilitate publică își permit să aibă costuri de 10-20 la sută din suma primită ca sponsorizare fără să le ceară cineva socoteală. O activitate foarte profitabilă, nu-i așa!? Uneori mult mai profitabilă decât o activitate economică reală care implică salariați, producție, servicii, distribuție, marketing, etc.
Am trăit și în comunism până la 18 ani și am experimentat și atunci munca voluntară sub forma obligației colectării de sticle și borcane, a castanelor din parcuri, a plantelor medicinale, a recoltelor, a hârtiilor și cartoanelor, etc. Și atunci, și acum, activitățile de voluntariat nu au fost și nu sunt altceva decât o suplinire a atribuțiilor autorităților care nu își fac treaba, sau a comunităților nepăsătoare. Adică, summa summarum, o externalizare a costurilor dinspre autorități și corporații către plătitorul de taxe prin intermediul ”binevoitor” al organizațiilor non profit.
De asemenea, pornesc de la ideea că orice muncă trebuie recompensată, o învățătură primită încă de tânăr de la un om care mi-a marcat viața. După umila mea părere, mai cu seamă dacă realizez o activitate în folosul comunității, nu e cazul să fac economie bugetului statului, corporațiilor sau organizațiilor non profit. Da, poate că profilul meu psihologic mă îndeamnă să-mi ajut aproapele și mă simt astfel mai împlinit sufletește însă nu e cazul să plătesc eu chiar totul.
Până acum nu am făcut, de fapt, decât o lungă pledoarie pentru voluntariat și pentru implicarea reală a comunității beneficiare direct și corporațiilor în acest gen de activități. Încerc totuși să văd dacă rămâne ceva bun din toată agitația asta de a face bine. Mă tot gândesc ce e de făcut și nu-mi vine nici o idee mai sofisticată. Am totuși câteva idei simple și fixe: comunitățile care înoată în gunoaie trebuie lăsate să se sufoce în mizerie, munții defrișați care se prăvale peste localități trebuie lăsați să-și facă treaba iar voluntarii nu mai trebuie să lucreze gratis. Sunt de acord, mulți dintre noi avem nevoie de o semnificație mai înaltă și mai puțin meschină a vieții și de aceea suntem predispuși psihologic să ne oferim voluntar să ajutăm acolo unde este nevoie. Face parte din definiția noastră de oameni, e uman pentru marea majoritate dintre noi să sărim în ajutor. De aceea eu cred că acest ajutor îl putem acorda discriminatoriu și gratuit doar acelora care dovedesc că doresc să facă ceva și solicită ajutor. Nu văd de ce o organizație din Constanța trebuie să se erijeze în salvatoarea Apusenilor dacă autoritățile și comunitățile de acolo nu dau nici cel mai mic semn că ar vrea să se organizeze ca să-și îmbunătățească situația. Poate că nu au resursele necesare, vor spune unii. Atunci cum se face că organizațiile non profit reușesc să strângă bani și resurse? Deci se poate. Lipsa resurselor la nivel de comunități e o scuză pentru neimplicare și incompetență.