Tășuleasa Social, un proiect de suflet
Tășuleasa Social, Tășu pentru apropiați și fani, este un adevărat fenomen al ONG-urilor din România. Construită de la zero, începută acum 10 ani de către un inimos și iubitor al muntelui și locurilor natale, Alin Ușeriu, Tășu a adus un suflu nou în zona voluntariatului, practic reinventându-l pentru România. Tășu a realizat până astăzi proiecte de împăduriri, igienizări de cursuri de ape și păduri la care au participat mii de copii și adolescenții.
Tășu și-a propus să educe tinerii în spiritul respectului pentru natură și a muncii în echipă prin intermediul voluntariatului de mediu. În zece ani a reușit să construiască o bază logistică de care niciun ONG nu dispune în România, prin propria muncă, cu sprijinul voluntarilor din România și Germania și cu ajutorul donațiilor. Realizările lor sunt impresionante și nu ar ajunge pagini întregi pentru a le enumera și explica. Tășu în doar câteva cifre:
– 10 ani de existență;
– Peste 11.000 de voluntari participanți la acțiunile Tășu;
– 60 hectare de pădure plantată, adică 150.000 puieți;
– Donații pentru peste 100.000 copii săraci prin acțiunea „Camionul de Crăciun”;
– 10 școli rurale renovate;
– 300 tone PET colectate din cursurile de apă și pădurile igienizate;
– Realizarea „Pădurii Pedagogice”, unicat, pentru a-i învăța pe copii ce înseamna ciclul natural.
Tășuleasa Social, în cei 10 ani de muncă asidua, s-a ocupat cu obstinație și exclusiv de obiectul lor de activitate și vocația lor. Comunicarea lor a fost simplă și directă, iar renumele și reputația construită s-a datorat 100% realizărilor. Cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de existență, în august 2011, Tășuleasa Social a lansat noua lor identitate realizată de noi pe parcursul unui proiect amplu de analiză, creație și implementare care a durat 8 luni. Brandul Tășuleasa nu a trebuit să fie inventat, el exista deja în mintea celor care iubesc natura, a părinților ai căror copii au participat ca voluntari, a mass-media sau a companiilor care derulează programe frumoase și reale de CSR pentru protecția mediului. Un exemplu meritoriu este cel al Coca-Cola Hellenic.

Tășu avea nevoie de o reprezentare vizuală identitară în conformitate cu crezurile lor: simplă, directă, fără echivoc, militantă. Naturală în primul rând, neforțată, firească, colorată și vie așa cum sunt ei. Așadar, pe parcursul celor 8 luni am reușit să înțelegem filozofia lor de viață, pentru că Tășu înseamnă o filozofie de viață sănătoasă, deschisă, implicată și apropiată de nevoile reale ale oamenilor. În cele 8 luni echipa noastră a văzut și analizat fiecare colțișor și aspect al lor, am purtat numeroase discuții cu Alin și Ana, cei care conduc organizația, am văzut copii la treabă în cadrul acțiunilor de împăduriri, am participat la evenimentele și întâlnirile lor cu voluntarii. La capătul proiectului Tășu beneficiază de o identitate vizuală care îi reprezintă, standarde de identitate, un website trilingv, sisteme interne de identitate și guidelines de comunicare, iar astăzi lucrăm împreună cu ei la un plan pe termen mediu de marketing și comunicare.

Alături de Marcel Iureș, Cătălin Ștefănescu, Ada Milea, Radu Naum, Cosmin Bumbuț, Alexandru Tomescu, Ivan Pațaichin, Amalia Enache, trupa Urma și a altor personalități și noi sprijinim Tășuleasa Social și suntem mândri că ne-au „adoptat”. Cauzele lor educaționale și de mediu sunt și cauzele noastre.
Pe Tășu îi găsiți aici: www.tasuleasasocial.ro


