„Stai numa’ umpic să mi-o scot” – Blues ardelenesc
Aseară am văzut un concert minunat al „pierzătorilor de nopți” – Nightlosers. Au făcut și ei 20 de ani și au aniversat evenimentul printr-un concert de zile mari la Sala Radio din Cluj. Pe scenă a fost prezentă toată Transilvania: nemți, români, maghiari, rromi, iar muzica a fost la fel, pe suportul de blues cu care ne-au obișnuit. Au fost glumeți, au cântat, s-au simțit bine și noi cei din public la fel. Au mai cântat cu ei la tambal Aladar „Tambaladar” Pusztai, Nucu la frunza, Elvis Romales din Șomcuta Mare și Juja de la Gilău. Genial.
Nucu, omu’ cu frunza, a fost monumental spunând la un moment dat, când trupa deja începuse să cânte, iar el nu avea frunza pregătită: „Stai numa’ umpic să mi-o scot din buzunar”. Curat ardelenesc :))
La mulți ani Nightlosers!