România-Consideratii despre brand turistic sau de națiune.

(Extras din teza de doctorat „Filoanele identitare vizuale pentru brandul de țară al României”, autor Bogdan Brînzaș)

„România nu există pe harta lor perceptuală. Nu e nici de bine, nici de rău. Pur și simplu, ca țară, nu suntem! Nu interesăm ca posibilă destinație de vacanță și nici nu impresionăm prin ceva anume – un produs, un loc, un personaj care să ne definească și să ocupe un loc în mintea americanului. România e o țară greu de înțeles de către americani – parte dintr-o regiune îndepărtată, cu multe țări mici care, văzute de departe, se confundă între ele”.[1]

Și mai departe, despre prezența în media și mentalul colectiv american:
„Țara noastră apare extrem de rar pe fluxul de știri. În 1926, vizita Reginei Maria a cucerit America. În 2009, CNN, Washington Post ori New York Times ignoră România. Ce se întâmplă pe plaiurile mioritice nu influențează întru nimic viața cetățenilor de peste Atlantic. În ultimii 20 de ani, Guvernul României a cheltuit, doar în Statele Unite, câteva milioane de dolari pentru promovarea țării, fără să lase nicio urmă pe cortexul americanilor”.[2]

Țările mici sau în curs de dezvoltare, ori cele relativ recent ieșite din sistemul comunist nu au abordări holistice la nivel de stat, motivele fiind multiple, printre ele numărându-se, în principal, lipsa experienței, a specialiștilor, fracționarea sau nealocarea suficientă a bugetelor, corupția sau interesele restrânse de grup sau chiar slabă pregătire a administrației și politicienilor de a crea și administra economic și politic în context global un asemenea plan.

Astfel, sunt elocvente concluziile[3] unui grup de studiu din cadrul Academiei de Studii Economice, asupra eforturilor României de a crea un brand de țară. Totuși, chiar și aceste state au șansa de a se poziționa pe harta lumii, parțial, prin crearea unor politici și strategii de turism care să aibă răsfrângere și efecte pozitive atât în majoritatea straturilor societății, cât și în exterior. Explicația rezidă în legătura intrinsecă dintre activitățile turistice care pot genera profit și reputație și celelalte paliere economice și sociale ale țării. Investițiile în turism pot avea un rol multiplicator, susținând creșterea economică în multiple sectoare cum ar fi transporturile, construcțiile și materialele de construcții, comerțul de toate tipurile, agricultura și produsele alimentare, pot crea locuri de muncă, determinând apariția unor oportunități diversificate pentru dezvoltarea de noi afaceri. Simplu spus, este posibil să se obțină un efect în cascadă profitând de un plan strategic de dezvoltare a turismului. Mai mulți turiști înseamnă mai multe venituri, atât în bugetele personale, cât și ale statului, înseamnă mai multe experiențe pozitive ale turiștilor care se vor reverbera pe mai departe în țările de proveniență în multiple planuri, înseamnă – foarte important – crearea unui scop, a unui orizont de așteptare și optimism social și economic la nivelul cetățenilor și operatorilor de turism, înseamnă crearea de locuri de muncă atât în turism cât și în domeniile interconectate, la fel cum poate motiva și determina repatrierea a unei părți din imensa emigrație românească de după 1989. La fel de important, dezvoltarea unei reputații pozitive provenite din zona turismului poate avea impact și reverberații în politică și relațiile externe. Aici trebuie observat că în privința țărilor-țintă cărora trebuie să se adreseze brandul național, trebuie evitate acelea în care România are deja o imagine nefavorabilă. Este foarte greu și extrem de costisitor – iar rezultatele vor fi în cel mai bun caz incerte – să schimbi percepțiile negative existente. Totuși, România nu își poate permite să nu câștige vizitatori – potențiali viitori ambasadori ai reputației țării noastre – și de aceea spectrul geografic și socio economic în care se încadrează aceștia trebuie precis definit. România este o țară relativ săracă și nu ne permitem programe și campanii îndelungate și costisitoare fără rezultate notabile,[4] cum de exemplu a fost campania „The Land of Choice”, lansată în 2009. Prin urmare, eforturile noastre în această direcție trebuie să fie cât mai economicoase și eficiente posibil, cu alte cuvinte, trebuie alese acele strategii și soluții concertate, care să asigure rezultate în cât mai multe planuri și straturi sociale, economice și culturale.

Beneficiile unui efort concertat – o condiție necesară – sunt potențial nenumărate, dar e nevoie de asumarea unei direcții precise în care să mergem, resurse, facilități, infrastructură și legislație care să sprijine acest demers. Prin urmare, respectând această condiție enunțată, România ar putea să acceseze într-un timp relativ scurt – mai scurt decât cel scurs din 1989 până astăzi – un loc economic și politic relativ egal cu cel al altor state europene fără a mai avea nevoie să facă concesii majore pentru a subzista prin creditări externe masive destinate consumului sau în domenii majore cu impact pe termen lung, cum sunt exploatarea materiilor prime și resurselor naturale, cum s-a întâmplat până acum cu pădurile, acesta fiind un exemplu notoriu, energia și mineritul fiind alte domenii în care presiunile externe exercitate sunt foarte mari.

[1] Mihai Ghyka, „România – țara fără de brand.”, Ziarul Financiar, (22 aprilie 2009, f.l.), https://www.zf.ro/opinii/romania-tara-fara-de-brand-4233304, data accesării 10 octombrie 2021.
[2] Ibidem.
[3] Carmina Salomia, Florin Voicu, Alexandra Voinescu, „Sugestii pentru îmbunătățirea imaginii de țară a României”, (2016) p.9-10, https://www.academia.edu/24744049/Sugestii_pentru_imbunatatirea_imaginii_de_tara_a_romaniei, data accesării 13 noiembrie 2021.
[4] Ibidem, p.6.