Președinții wannabe stau prost cu comunicarea

Naivul de mine, săptămâna trecută am adresat, prin intermediul unui e-mail și a formularelor de pe site-urile principalilor patru candidați la funcția supremă în stat, un set de 14 întrebări concrete ca să știu cu cine votez, solicitând răspuns la fiecare dintre ele. Adică opinia candidatului, concret. Era suficient cu DA sau NU. Nu-mi închipui deloc că aceștia ar putea răspunde personal, doar au staff de campanie. Sau poate n-au, sau poate sunt atât de slab pregătiți încât sunt habarniști. Sau nu le pasă. Cert este că rezultatul este următorul: am primit un singur mesaj de la staff-ul Monicăi Macovei, cum că parte din răspunsuri le pot găsi în programul electoral. Cu stimă, etc. Punct. Atât. De la restul, tăcere. Și nu, nu fac deloc campanie pentru M!, să nu fiu cumva înțeles greșit.

Se pare că domnii și doamnele candidați nu se simt bine cu comunicarea personală, directă și concretă. Le convine însă să apară la TV, de fapt nici acolo nu foarte tare după cum se observă. Preferă mesajele lansate în media, acoperite sau descoperite. Ce n-au aflat ei, sau nu vor să-și bată capul, e că alegători ca mine sunt destui în România și numărul lor e în creștere. Ca mine, adică cei care doresc să le fie foarte clar de ce votează un anumit candidat. Vor concretul, nu bălăriile televizate, interviurile regizate și bălăcărelile de mahala. Vor să știe ce vor primi pe parcursul mandatului respectivului candidat. Reversul medaliei este că dacă un astfel de tip de alegător votează acesta va și monitoriza câștigătorul pe parcursul mandatului său, va interacționa cu el, îl va critica sau lăuda după caz. Exercițiul comunicării directe al alegătorului cu alesul său este foarte slab la români însă aceia care au curajul opiniei și întrebării o dată, îl vor avea și mai departe, manifestându-se public sau privat și direct cu cel ales.

Se pare că acești domni și doamne de asta se feresc, de concret și monitorizare.