Politică, din nou. Comunicare!?

E oficial, suntem în plină campanie electorală. Mesajele despre ce vor face candidații abundă, la fel, abundă mesajele despre oponenții lor. Opinia publică este împărțită, firesc, între preferințe, jurnaliștii critică, atacă, laudă, analiștii dezvăluie, despică firul în patru, fac prognoze. Summa summarum, spațiul public este inundat pe toate canalele: outdoor, tv, sms, online, cu mesaje și persoane politice.

Înainte de toate, trebuie spus că asta se întâmplă o dată la patru ani, ceea ce oarecum denotă și interesul scăzut al politicienilor de a se implica în comunitate și spațiul public. E adevărat, este o campanie electorală, ceea ce înseamnă că inevitabil asistăm la un vârf al comunicării și prezenței politice însă diferenșa față de perioada în care nu este campanie electorală este mare. Un politician, un administrator sau viitor administrator al unui mandat trebuie să fie prezent și în cei patru ani, să-și dovedească interesul și implicarea.

Ce este de remarcat referitor la comunicarea și prezența politică:

1. „Corporate poker face” sau conformismul
– Candidatul îmbrăcat în costum, pe fundal alb sau pe culoarea partidului, logo-ul amplasat undeva în pagină și un mesaj scris, de obicei într-o limbă de lemn la fel ca atitudinea candidatului;
– Greșeli flagrante: de exemplu, candidații sunt îmbrăcați la patru ace în costume scumpe, unii au butoni de aur la manșeta cămășii, purtând ceasuri de mii de euro. De acord, denotă bunastare, implicit poate arăta că respectivul candidat ar putea fi mai greu coruptibil deoarece are traiul asigurat, însă pentru majoritatea care trăiesc din salariul mediu sau minim, a afișa butoni de aur și ceasuri scumpe devine o chestiune sensibilă. Mai mult, poate ridica întrebări de genul: de unde are candidatul atâția bani?
– Strategii de comunicare care se bazează pe aceleași mijloace de comunicare uzate: afișe, adunări publice, flyere, participări la talk-showuri, iar mesajele sunt aceleași, aceleași discursuri cu limba de lemn, aceeași atitudine imobilă de jucător de poker.
– Platforme și mesaje politice fie conformiste, fie vagi, fie cu obiective mari însă îndepărtate de nevoile cetățeanului și în general fără explicarea concretă a repercursiunilor și implicațiilor în viața zilnică a cetățeanului.

2. „Sunt și eu un om la fel ca voi” sau excepțiile notabile
– Foarte puțin candidați abordează comunicarea politică mai relaxat și diferit, utilizând un cu totul alt limbaj, ton al vocii sau mesaj vizual. Mențiuni: Nicușor Dan (Primăria București) și Peter Eckstein Kovacs (Primaria Cluj) care vorbesc, prin comparație cu ceilalți, despre lucruri foarte concrete cu implicații directe în viața cetățeanului.
– Interviuri și discursuri „umane”: unii candidați, printre care și cei menționați mai sus, vorbesc și răspund direct, clar și foarte personal unor jurnaliști sau în cadrul talk-showurilor.
– Îmbrăcăminte și purtări normale, obișnuite.
– Platforme și mesaje politice concrete, cu particularități, și explicarea implicațiilor acestora în planul vieții cetățeanului.

3. „Pentru voi, dau totul și mă sacrific dacă trebuie, dacă nu trebuie” sau excepțiile extreme
– Candidații care promit populist totul și orice.
– Aici mai întâlnim și subspecia candidatului zeflemitor, glumeț, cu limbaj popular, „șmecheraș”.
– În acest caz, comunicarea vizuală nu mai contează, totul este subsumat promisiunilor mai mult decât generoase și nesustenabile la modul real.

„Viața e făcută din lucuri mici și importante”
Ce ar putea face primele două categorii (a treia nu prea contează):
– Cei conformiști ar putea împrumuta câte ceva din lejeritatea, nota personală și mai umană a celor de la excepții notabile. Ar putea vorbi și explica mai concret planurile lor și ar putea fixa obiective cu implicație directă și concretă în viața zilnică a cetățeanului.
– Cei „notabili” ar putea arunca o privire interesată la disciplina și consecvența celor „conformiști”. În plus, ar putea include în platformele lor obiective mai generale, „de respirație înaltă”.

Fără a da verdicte, fără pretenții de prognoză și fără a dispune de date sociologice statistice, bazându-mă doar pe experiență și fler, cred că votanții se vor îndrepta în marea majoritate a cazurilor către prima categorie de politicieni deoarece li se pare că sunt mai siguri decât cei din a doua. De ce? E simplu, deoarece:
1. Marea majoritate a cetățenilor sunt la rândul lor conformiști, regăsindu-se astfel în aceeași categorie;
2. Candidații fac parte din partidele politice mari, inducându-se astfel și din nou impresia stării de siguranță și apartenență.
3. Categoria a doua, cea a excepțiilor notabile sunt în general independenții sau candidații care se mulează pe niște specificuri locale, având astfel șanse de reușită doar în cazuri speciale, iar exemplele „din teren” sunt rare și dovedesc acest aspect încă o dată.