Logo-ul SRI-ului, un simbol creștin!?
Interesantă abordarea vizuala identitara a Serviciului Român de Informații. Nu mi-aș fi îndreptat atenția asupra logo-ului dacă întâmplător n-aș fi descoperit steaua în 8 colțuri în stema Turkmenistanului (The arms of Turkmenistan).
Steaua în 8 colțuri se pare că este unul dintre primele simboluri creștine descoperite și se numește Steaua lui Melchizedek sau Malki Tzedek, reprezentată în Evul Mediu Timpuriu în picturi bisericești. Simbolul îl regăsim și la mormoni, dar de asemenea și la celți sau unele națiuni musulmane, cum ar fi Turkmenistanul. Sau, după filozofia Samkhaya, simbolul în 8 colțuri este Steaua lui Venus, semnificația fiecărei ramuri fiind pământ, apă, aer, foc, eter, spirit, inteligență și eu (ego), după cele spuse de Khrisna în Bhagavad Gita.
„Symbol on Melchizedek’s Altar: The very name of the symbol comes from its bold center presence on the front of the altar pictured in an A.D.520 Ravenna Mosaic. Read more in „The Story of the Seal”. Behind the altar is the High Priest, King Melchizedek. Hence, the Seal of Melchizedek. The association of the eight-point symbol with the name Melchizedek is also mentioned by Henry Bromwell in a 1905 religious text.” Sursa: www.sealofmelchizedek.com

Desigur, se poate argumenta că în simbolul original, octagrama – cel mai des utilizat – steaua are colțuri de dimensiuni egale, construcția fiind dată de 2 pătrate suprapuse rotite 90 de grade unul față de celălalt, iar în simbolul SRI 4 dintre colturi, cele orientate Nord, Sud, Est, Vest sunt mai lungi decât celelalte 4. Diferența este minoră, iar comunitățile creștine, musulmane și mormone cărora le este familiar semnul posibil să nu facă această diferență. Sau, putem argumenta în sprijinul logo-ului SRI că acesta este compus din fuziunea unui pătrat cu o stea în 4 colturi, caz în care semnificațiile se complica și mai mult având în vedere că steaua în 4 colturi este simbolul creștin al Bethlehemului. În mod uzual Steaua Bethlehemului este reprezentată ca o cruce, cu brațul posterior mai lung, însă în timp această reprezentare se pare că a fost înlocuită cu una simetrică.
Merită adăugat că pentru unele comunități religioase sau ezoterice octagrama – steaua în 8 colțuri – reprezintă Legea Cauzei și Efectului.
Aș fi curios să aflu care este – dacă este – mesajul logo-ului Serviciului Român de Informații și dacă înainte de aprobarea lui a fost supus unui screening, așa cum sunt convins că Instituția face pentru orice informație aflată sub lupa sa. Totuși înclin să cred că este o lipsă de documentare a celor de la SRI care au desenat sau aprobat logo-ul instituției, ceea ce mă face din nou să afirm că documentarea și analiza în faza inițială a oricărui proiect de design și branding este absolut esențială pentru a reduce cât se poate de mult eventualele mesaje eronate sau cu potențial de controversă, locuri comune în design, copii involuntare, alăturări nepotrivite șamd.

Un studiu complet și foarte interesant despre Steaua lui Melchizedek poate fi găsit aici.