Îmi număr singur merele.

Mă întreb, bineînțeles retoric, ce s-ar întâmpla dacă începând de astăzi n-aș mai curăța merii de la mine din grădină anual – atenție, fără să-i stropesc cu chimicale – n-aș mai aduna merele căzute pe jos, n-aș mai tăia câte o creangă uscată, n-aș mai planta în fiecare an câte un cireș, nuc sau vișin, n-aș mai tunde iarba măcar la două săptămâni!? Și încă, n-aș mai planta vreo 500 mp cu tot felul de legume și căpșuni, n-aș plivi buruienile, n-aș face răsaduri – tot așa, fără să le stropesc  cu un gram de chimicale, doar cu apă din fântână!?

Foarte simplu: n-aș mai avea mere de mâncat, de făcut pălincă (în anii buni ies cam 100 l, iar în cei foarte răi vreo 30), n-aș mai avea umbră în grădină, iarbă verde în care să se plimbe fazanii sălbatici din zonă, zeci de soiuri de păsări n-ar mai zbura pe-acolo în căutare de hrană, căprioarele rătăcite nu și-ar mai găsi adăpost, n-aș mai avea legume și fructe proaspete pe masă, mentă pentru limonadă, cimbrișor, oregano și busuioc pentru friptură, apă curată în fântână șamd.

Totuși continui să mă întreb retoric, de ce fac asta!? Pentru că e grădina mea, scrie negru pe alb în extrasul funciar. Pentru că îmi place să am în jur natură proaspătă și curată, îngrijită și folosită, să mănânc și să beau de la mine din ogradă, să mă plimb desculț în iarbă, să stau ascuns sub pomi de arșița soarelui, să privesc în fiecare an cum se înmulțesc speciile de păsări care îmi colindă grădina, să-mi macin singur merele pentru pălincă și încă vreo 1.791 de motive. Însă principalul motiv e că e grădina mea. Nu e Cooperativă Agricolă de Producție, nu e domeniu public, nu e în administrarea Primăriei, nici în a Romsilva, nu o vreo formă oarecare de proprietate sau administrare care în fapt nu e a nimănui. E doar a mea.

Și cum fac să întrețin și să manageriez toate astea? Uneori cu mâna mea, cu copii sau fără, alteori „îmi bag om” și-l plătesc civilizat pentru munca depusă. Și sunt cu ochii pe el să facă treabă, să nu distrugă ceva, să nu strice sculele, mașina de tuns iarba sau măcinătorul de mere. Și verific. Poate nu de fiecare dată, dar tot a doua oară sigur.

Sunt convins că nu fac totul bine sau cum scrie la carte. În fond, nu-s decât un fost „copil de bloc” căruia îi plăce să-și bage mâinile în țărână și care a mai învățat câte ceva văzând și făcând.

Toate întrebările mele retorice se îndreaptă de fapt către păduri, manageriate de cei care n-au absolut nicio treabă cu asta. Nu sunt nici măcar proprietari proști administratori. Nefiind a lor, li se rupe de fapt în 14 de consecințele „administrației” lor și, în principiu, taie tot și vând. O imensă avere irosită de către non proprietari și non administratori. Nu îngrijesc, nu curătă, nu replantează, nu păzesc, permit furtul, nu nimic. Altă motivație pentru scăderea dramatică a suprafeței împădurite în România în ultimii 23 de ani nu există. Putem discuta la nesfârșit subiectul, dar până la urmă tot acolo ajungem: se taie mult mai mult decât se împădurește, se taie cu o viteză amețitoare, iresponsabil, în pofida oricărui argument logic legat de buna gospodărire a resurselor.

Și nu e nimeni să ceară socoteală și să dea socoteală pentru „merele” nenumărate vândute sau lăsate să putrezească.