Despăduririle - Adevărurile nespuse

Despăduririle – Adevărurile nespuse

Sâmbătă oamenii au ieșit în stradă în mai multe orașe pentru a protesta împotriva tăierilor ilegale, a despăduririlor, a concernului austriac Holzindustrie Schweighofer, Președintelui Johannis șamd. Am fost și eu în Cluj la manifestare ca participant. Iubesc natura, munții, pădurile, bântui pe cărări când am ocazia, fac asta de mic copil, particip ca voluntar la acțiuni de împădurire, sunt membru în boardul de conducere al celui mai important ONG de educație a tinerilor și voluntariat și în plus nu suport risipa pe care o constat de 25 de ani că se întâmplă prin munți. Nu sunt un ecologist fanatic și aprob faptul că resursa lemnoasă trebuie exploatată. Însă sustenabil, cu viziune înspre viitor. Așa cum fac, spre exemplu, austriecii.

Cu tot respectul pentru participanții și inițiatorii protestelor unele lucruri esențiale nu sunt spuse. Încerc să le iau pe rând. Articolul meu va fi destul de lung, dar merită avut răbdare până la capăt. Aș începe cu:

un citat care se va regăsi de câteva ori în articolul meu: „Prin cumpărarea de produse din lemn independent certificate, se garantează că lemnul utilizat în produsul respectiv provine din păduri gestionate durabil pe criterii sociale, economice și ecologice.”
și o afirmație: nu tăierile ilegale sunt principala problemă.

1. Se protestează împotriva tăierilor ilegale
De acord, dar înainte de tăierile ilegale ar trebui examinate contractele care permit tăierile legale MASIVE. Și aici apar în ecuație concernul Schwighofer ca beneficiar al unui asemenea contract și Statul Român ca semnatar. Apoi, urmează în cascadă, aprobările pentru tăieri date firmelor specializate. Logica simplă spune că Statul Român este DE ACORD cu aceste taieri, incepand cu 2003, daca memoria nu ma inseala. Mai jos se pot vedea cifrele pentru care Statul este DE ACORD să se taie.

2. Cifrele seci
După cifrele oficiale ale concernului austriac capacitatea acestuia de prelucrare este 2,5 milioane mc cu plan de creștere la 3,4 și cu posibilitatea de a ocupa 100% această capacitate până la 4 milioane mc pe an, doar rășinoase. Tradus în cifre asta înseamnă aproximativ 11.000 ha ca echivalent pentru 2,5 milioane mc și 16.000 ha ca echivalent pentru 3,5 milioane mc. Repet, doar rășinoase, doar concernul austriac. Aceste cifre spun că doar pentru acest concern se taie 1,8 ha de rășinoase pe oră. Aceste cifre sunt oficiale și după părerea mea, sunt aproape toate cu acte în regulă: autorizații, facturi, contracte, bonuri de intrare în fabrică șamd. Prin urmare vorbim de prelucrarea legală a 1,8 ha pe oră. Atenție, trebuie făcută diferența între tăiere și prelucrare. Schweighofer nu taie, ci prelucrează. Tăierile sunt efectuate de către firmele românești. Aici apare buba. Cum repetiția e mama învățăturii, mai spun o dată: DEFRIȘĂRILE SUNT EFECTUATE DE CĂTRE PERSOANELE ȘI FIRMELE ROMÂNEȘTI. Mai mult, de 25 de ani toate tăierile legale și legale sunt efectuate de către români. Concernul austriac doar s-a pozitionat în vârful lanțului trofic, ca un vultur care planează urmărind și vânând de la înălțime organismele slabe sau bolnave.

În acest moment se estimează că în România se taie 3 ha pe oră în total. Aici Schweighofer prin capacitățile sale de prelucrare contribuie în mod legal, semnat și parafat, cu 1,8 ha, doar rășinoase. Restul de 1,2 ha pe oră sunt foioase și alte rășinoase tăiate fie legal, fie ilegal. Se știe foarte bine că se taie și ilegal.

3. Aspecte legale perverse
Următoarele date de intrare sunt importante:
A. Schweighofer are 5 fabrici de prelucrare în România. Prin urmare, investiția face sens, începând cu 2003, adică ies bani buni de aici. Dacă bine îmi amintesc, în 2011 concernul declara profituri record și estimări de creștere record. Deci merită să prelucrezi lemn în România. Desigur, în condițiile contractuale semnate cu Statul Român.
B. Schweighofer prelucrează legal, conform unui contract cu Statul Român. Recepționează lemnul la poarta fabricilor cu acte. personal, mă îndoiesc că acest concern nu e acoperit cu acte, începând cu recepția mărfii până la ieșirea produselor pe poarta fabricii. Însă ceea ce se întâmplă PÂNĂ la poarta fabricii pe ei nu-i interesează. Ei lucrează legal de la poartă încolo, e treaba tăietorilor ce fac cu actele până ajung la poartă.
C. Schweighofer afirmă că este certificat PEFC (PROGRAMME FOR THE ENDORSEMENT OF FOREST CERTIFICATION) și FSC (Forest Stewardship Council). Să le luăm pe rând:
„PEFC este un organism internațional de auditare, certificare și promovare a gestiunii sustenabile a pădurilor. Preocuparea PEFC este ca exploatarea industrială a pădurilor să fie făcută respectând normele de protecție de mediu, sociale și de etică. Programul pentru Recunoașterea Certificărilor Forestiere (PEFC) este o organizație internațională non-profit, non-guvernamentală dedicată promovării gestionării durabile a pădurilor prin certificare independentă de terță parte. Acesta este fondat pe criteriile definite la Conferințele Interministeriale pentru Protecția Pădurilor în Europa (CMPFE) din Helsinki (1993), Lisabona (1998) și Viena (2003). Misiunea PEFC este aceea de a sprijini gospodărirea pădurilor din întreaga lume, împreună cu consiliul FSC. Certificatul PEFC – Chain of Custody atestă faptul că produsele etichetate cu logo-ul de identificare al acestuia sunt executate din materie primă în componența căreia intră doar lemn din surse verificate, certificate PEFC, fiind o garanție credibilă pentru clienții și consumatorii finali. Certificarea PEFC reprezintă sigiliul internațional al protecției mediului, iar pentru a fi un partener certificat de către acest program trebuie demonstrat un nivel înalt de responsabilitate și angajament față de dezvoltarea durabilă a zonelor împădurite. Imprimarea siglei PEFC pe un produs este un test de verificare pentru acei clienți care acordă o importantă deosebită calității procesului de producție.”

„FSC (Forest Stewardship Council) este o organizație independentă, neguvernamentală și non-profit apărută în anul 1993 pentru a promova un management forestier responsabil în pădurile din întreaga lume. Organizația operează la nivel internațional și oferă servicii prin centrul FSC Internațional situat în Bonn, Germania, precum și prin intermediul unei rețele internaționale de Inițiative Naționale. Principalele atribuții ale FSC:
1. dezvoltarea de standarde;
2. acreditarea de organisme de certificare și ințiative naționale FSC;
3. etichetarea produselor din lemn.
Prin cumpărarea de produse din lemn independent certificate, se garantează că lemnul utilizat în produsul respectiv provine din păduri gestionate durabil pe criterii sociale, economice și ecologice.”

În principiu, simplu spus, aceste certificări atestă că procesul de producție e ok și se face cu lemn din surse certificate. Următoarele citate sunt important de remarcat:
– „Certificarea PEFC reprezintă sigiliul internațional al protecției mediului, iar pentru a fi un partener certificat de către acest program trebuie demonstrat un nivel înalt de responsabilitate și angajament față de dezvoltarea durabilă a zonelor împădurite.”
– „Prin cumpărarea de produse din lemn independent certificate, se garantează că lemnul utilizat în produsul respectiv provine din păduri gestionate durabil pe criterii sociale, economice și ecologice.”

Într-un video postat recent pe youtube Dl. Schweighofer ne asigură de următoarele: „Suntem în prim-planul prevenirii tăierilor ilegale, spirjinim lupta împotriva distrugerii pădurilor și suntem certificați în concordanță cu standarde de calitate internațional recunoscute, precum PEFC și FSC. Noi prelucrăm doar lemn cu documente de proveniență legală. Pentru a garanta aceasta, am creat proceduri și sisteme de control și monitorizare eficiente. În momentul livrării la poarta fabricilor noastre verificăm toate documentele de proveniență. Livrarea este acceptată în incinta unităților noastre doar după ce s-a demonstrat fără niciun dubiu proveniența sa legală.”

Pe cale de consecință, sunt două întrebări principale:
– Cât de „durabilă” și „responsabilă” este atitudinea acestui concern față de zonele împădurite, date fiind acțiunile și rezultatele reale și nu cele scriptice și conforme unor certificate?
– La fel, aceeași întrebare o putem pune despre Statul Român. Adică, reamintesc, 5 fabrici care prelucrează rășinoase în echivalent a 1,8 ha pe oră, semnate și parafate.

D. Aceste certificări au fost date de către un organism specializat. E greu să dovedești sau măcar să bănuiești incorectitudinea lor. Problema se pune altfel de fapt: Schweighofer este certificat PEFC și FSC, probabil, pentru procesele lor de achiziție și producție. Îmi este foarte greu să cred că un organism specializat de certificare nu a sesizat, pe parcursul proceselor de certificare, că în România se taie masiv, legal și ilegal, și că scandalurile se țin lanț. De fapt este o atitudine comodă de ștruț: de la poarta fabricii încolo totul e ok, până acolo nu ne interesează sau ne facem că nu știm, deși, citez încă o dată: „Prin cumpărarea de produse din lemn independent certificate, se garantează că lemnul utilizat în produsul respectiv provine din păduri gestionate durabil pe criterii sociale, economice și ecologice.” Aș vrea să văd o pădure în România gestionată durabil șamd. Una, hai două. În ultimii 25 de ani.

E. Radarul pădurilor.
Chiar dacă cifrele publicate par a însemna ceva, rezultatele nu se văd de fapt. Iar rezultatele înseamnă: dosare penale finalizate, făptași condamnați, prejudicii recuperate. Din nou e vorba de Statul Român.

F. Complicități.
Sper că toată lumea e conștientă că aceste volume masive de lemn tăiat legal și ilegal nu pot fi exploatate decât cu participarea largă, de la vlădică la opincă, în speță, localnici, pădurari, șefi de ocoale, firme specializate, politiști, Romsilva, politicieni, autorități locale și centrale șamd. Pur și simplu o asemenea activitate la o scară atât de mare nu are cum să se desfășoare în secret. E doar secretul lui Polichinele, binecunoscut de către toată lumea. De ce? Deoarece toată lumea are de câștigat, fiecare după aportul adus pe lanțul trofic.

4. Concluzii
Dacă e să căutăm vinovații, aceștia sunt de căutat în primul rând la noi în curte, nu la austrieci, doarece Statul permite și noi tăiem. Schweighofer profită de faptul că noi suntem ieftini, după cum bine spunea un deputat al verzilor din Parlamentul austriac: „sunteți o țară ieftină cu un guvern ieftin”. Iar vinovațiile se împart pe mai multe paliere: Statul prin reprezentanții săi deoarece și-a pus semnătura pe contracte, cei care taie legal și ilegal în virtutea acestor contracte, autoritățile de gestiune și control care nu fac nimic, autoritățile de forță la fel, noi toți pentru că închidem ochii și nu luăm atitudine. Același parlamentar verde din Austria spunea: „la noi în Austria așa ceva nu ar fi pur și simplu posibil”.

Până la urmă, chiar nu contează că există un concern care deține un cvasi-monopol pe piață. Contează „sursa răului”, anume că cineva le-a dat voie cu acte în regulă să prelucreze atâta lemn tăiat din pădurile României. Dacă tragem linia după toată povestea asta, noi le-am dat voie. Punct.

În filmul care circulă pe internet despre aceste aspecte apare încă ceva care cred că a scăpat unei examinări atente, la fel ca examinarea certificărilor. Se spune că respectivul concern a adresat o scrisoare Primului Ministru amenințând cu deteriorarea relațiilor bilaterale între România și Austria. De aici rezultă următoarele:
1. O persoană privată adresează în numele său și al companiei sale private o scrisoare unui Prim Ministru al unei țări, amenințându-l voalat. Adică persoana privată are cumva și atribuții și funcții diplomatice? Sau, putem să ne întrebăm și altfel: cum își poate permite o persoană privată, oricare ar fi ea, să amenințe un Prim Ministru și prin urmare o țară întreagă?
2. Reacția publică a Primului Ministru la acea scrisoare n-a existat. Cred că într-o țară normală, în secunda doi după ce a fost primită scrisoarea, un Prim Ministru ar fi trebuit să convoace o conferință de presă, arătând și explicând cele întâmplate.

Vreau să subliniez încă o dată: nu Schweighofer este problema (ei sunt doar o consecință a acțiunilor sau lipsei noastre de acțiune), noi suntem, în frunte cu „cei din frunte”. Prin urmare, atitudinea reflectată de sloganurile strigate la proteste, gen „afară cu Holtzu din țară” și „stop tăierilor ilegale” nu fac decât să aplice o frecție la piciorul de lemn, la fel ca certificările PEFC și FSC obținute de către concernul austriac. Cererile protestatarilor trebuie să se îndrepte către autorități, către aplicarea legislației, către organele de forță care trebuie să-și facă treaba și către justiție.

Cineva care se pricepe la păduri mult mai bine ca mine mi-a spus mai demult: „Dacă s-ar aplica legislația, chiar și așa cum este ea acum, nu ar mai fi probleme”.

Închei cu un citat de pe site-ul ProTv: „Pădurile României se întind pe o suprafață de 6.741.000 de hectare. Din această suprafață mai puțin de jumătate aparține statului, iar restul are proprietari privati. De controlul pădurilor, verificarea transporturilor, controlul la gatere și multe altele răspund 250 de inspectri silvici. Adică un inspector la mai bine de 22.000 de hectare de pădure. Nici într-o viață un om nu poate să umble pe toată această zonă.”