Decât o revistă – Bun de trăit

Lavinia Gliga m-a înregistrat cu reportofonul și a ieșit „chestia” asta dezlânată. Adică așa vorbesc eu:) Sper că pricepe cineva ceva.

Identitatea Clujului şi potenţialul de promovare printr-un brand de oraş, văzute de Bogdan Brânzaş, un clujean care de 20 de ani conduce agenţia de branding şi design Branzas.
Interviu de Lavinia Gliga în revista DECÂT O REVISTĂ, ediţia Toamnă 2014

Cum a evoluat identitatea oraşului
Înainte de 1989, Clujul era vai şi amar de capul lui. Nu era bine condus, stătea prost cu aprovizionarea. Era un oraş tern, parcă era sub capac. Epoca asta sub capac a fost inclusiv epoca Funar [1992-2004]. Era un oraş cunoscut pentru mesajele naționaliste. Curajul de a întreprinde şi de a face ceva s-a întâmplat de când s-a terminat epoca Funar.

Clujul mai avea totuşi o particularitate: contactul cu Vestul a fost permanent. [Aşa că, în anii 2000] a venit o generaţie tânără, de oameni care nu mai voiau să stea cantonaţi într-o cutumă.

Apoi, Clujul are un spirit antreprenorial interesant. Clujenii sunt orientaţi pe servicii, cu valoare adăugată mare, IT, imobiliare, comerţ, bănci, asigurări. În Alba vezi producţie, de la ouă, la pui, la conserve, la lemne, ce vrei tu. În Cluj, oamenii-s cu mintea mai mult, bâzâie nişte calculatoare, îşi fac relaţii şi dintr-o dată vezi că-i un business cu reach naţional.

Clujul dă dovadă de multă minte deschisă şi idei creative şi idei puse în practică. Asta cred că e o caracterizare bună: în Cluj găseşti oameni practici. Dacă şi-au pus o idee în cap, o fac. Dar nu prea se bagă nimeni cu capul înainte, nici în relații, nici în business. Sunt orientaţi către creştere organică.

Conturarea unui brand
Branzas a fost cooptat de fostui primar, Sorin Apostu, într-un proiect de branding al Clujului, care s-a întrerupt în noiembrie 2011, când Apostu a fost închis pentru luare de mită. Începeam să conturăm personalitatea reală a oraşului şi ce vrem să ducem mai departe. Să fim un oraş universitar? Să fim un oraş care pune accentul pe economic, folosindu-se de creierele pe care le are? S-a şi ajuns la o sintagmă comun acceptată: „Un oraş în care ţi-i bine să trăieşti”.

În primul rând, e calitatea vieţii: mediu, parcuri, aer, linişte, civilizație. Ajungi relativ uşor dintr-un capăt în altul. Oamenii sunt liniștiți, e un element de confort psihic. Am impresia că oamenii de-aici țin la timpul lor. Dacă vrei pe deal, în 15 minute eşti pe deal, dacă vrei la munte, într-o oră eşti pe munte. Un oraş în care ți-i bine să trăieşti – ca mesaj către cetățean e tot mai ok.

Către exterior, ori marşezi pe ceea ce ai de oferit acum, creiere şi fortă de muncă educată, ieftină, şi-atunci dai pe zonele de servicii care pot să fie susținute cu ideea asta. Ori te orientezi spre ceva cu valoare adăugată mare. Ar trebui să se întâmple lucruri radicale, de genul să facă un consiliu primăria cu universitățile, sau să se unifice toate universitățile. Ar avea o mare forță și-o eficiență financiară fantastică. E un exemplu care ar putea contribui la o strategie de accentuare a potențialului local.

Riscuri
Senzația multora de pe-aici că suntem buricul țării şi al Ardealului, care-i supraevaluată. Sigur că am avut beneficiul educației sub Imperiul Austro-Ungar, căreia acum i se văd roadele, dar asta nu înseamnă că deținem cheia de boltă a genului ăstuia de gândire şi comportament. Întotdeauna există un pericol când proiectezi o imagine despre sine mult mai bună decât cea reală. Unii dintre noi suntem… este un cuvânt preluat din ungureşte: „ocoş” [sfătos]. E un cuvânt care ilustrează foarte bine chestia asta.

Previziuni
O poveste interesantă de la bunicii mei. Ei mi-au putut oferi comparația Clujului până prin anii ’50, cănd încă nu se disipaseră legăturile reale şi simțul de cetățean al oraşului. Pe vremea aia, în stația de autobuz se stătea la coadă, iar autobuzele veneau pe un orar fix. Schimbarea de putere a dus şi la schimbarea de mentalități, bunele maniere au dispărut, toată lumea buluc în stație, luptă-te care să se suie în autobuz, pentru că nici nu mai veneau la orar fix. Acum Clujul începe să redevină, sub anumite aspecte, ce era până prin ’48-’50.

Pe de altă parte, coagularea socială în Cluj nu prea există, dar asta nu există la nivel de România. Nu prea ştiu oamenii cum să se-mbune unii cu altii, sunt încercări timide şi de obicei se-ntâmplă numai când afectează ceva foarte personal. La mine pe stradă s-a şi făcut o asociaţie, www.stradamacesului.ro, pentru că zona era prevăzută în planul de urbanism să se construiască la o anumită înălţime şi un anumit grad de ocupare a terenului şi brusc au început să crească nişte blocuri. S-au făcut memorii peste memorii şi până la urmă prefectul s-a sesizat şi a oprit construcțiile. E bine că se-ntâmplă. Uită-te câți oameni au ieşit în stradă când au fost mişcările pentru Roşia Montană. În realitate n-au fost mulți comparat cu nivelul oraşului şi cu dramatismul potential al problemei. Dar, semne se-ntâmplă.