De-ale scrisului în public

Se împlinesc cred 15 ani de când am scris primul meu „ceva” despre branding, design și compania pe care o conduc. De atunci am avut plăcerea să răspund la foarte multe întrebări și interviuri sau să scriu propriile mele articole pe acest blog, pe Daily Business, Forbes, Ziarul Financiar, Wall Street și în multe alte locuri și publicații. Îmi aduc aminte cu mare plăcere – era parcă prin 1998, după finalizarea procesului de branding al Țiriac Holdings – Adriana Halpert și Petre Barbu (pe atunci la Capital) mi-au luat un interviu despre acel proiect. Cred că a fost primul articol in extenso din România, o premieră absolută, despre design și branding, un spread pe două pagini, sper că rețin bine. La fel, îmi aduc aminte cu mare plăcere de interviul luat de Larisa Ghițulescu, direct, la obiect, pragmatic și foarte documentat.

Am descoperit plăcerea scrisului și exprimării ideilor și prin scris laolaltă cu meseria mea care este eminamente vizuală – în cazul proiectelor de design sau eminamente analitice – în cazul proiectelor de consultanță de brand. O scurtă trecere în revistă a arhivei companiei mi-a arătat mii de pagini scrise de proiecte, analiză, strategie, interviuri și articole proprii. Le-am revăzut cu plăcere pe marea majoritate, însă mi-am și adus aminte, recunosc, cu neplăcere, despre ocaziile în care am fost solicitat să scriu regulat în anumite publicații print sau online, generaliste sau specializate în domeniul marketingului, fără ca măcar acei redactori să propună, chiar și simbolic, o minimă compensație pentru faptul că produc conținut pentru publicația lor care, în acest fel, poate avea un beneficiu. Am fost întotdeauna onorat de aceste invitații și totodată dezamăgit de, hai să spunem, această atitudine. Poate și de aceea pentru că nu concep ca o muncă de calitate depusă de cineva să nu fie recompensată. „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face” este unul din proverbele și zicătorile mele favorite, cel care spune atât de multe despre bun simț și politețe având și o doză suficientă de pragmatism.

Situația stă altfel în cazul evenimentelor și seminariilor. Aici există deja practica, în cea mai mare parte a cazurilor, a compensării cheltuielilor și achitării unui fee pentru speaker. Un fapt laudabil, o dovadă a maturității și politeții organizatorilor, căci până la urmă la asta se reduce totul, la politețea și totodată pragmatismul de a compensa efortul, experiența și know-how-ul cuiva după care tragi foloase.

Acest articol este totodată și un pretext pentru a le mulțumi jurnaliștilor de calibru cu care am avut privilegiul să interacționez pe parcursul vieții mele profesionale și de la care am învățat multe.