Cu dreptul înainte.

Am o problemă cu indecizia, bâlba, evitarea responsabilității și deciziile luate politic. Deciziile acelea care încearcă să împace capra, varza, electoratul tânăr, judecătorii, elefanții din dulap, personalul de curățenie și cei care fumează pe ascuns. Nu există asemenea soluții dar unii politicieni, administratori, project manageri și businesspersoni și persoane se încăpătânează să le tot adopte.

După peste 25 de ani de colaborare cu tot spectrul privat, corporatist, de stat și politic am constatat că sunt puțini aceia care își asumă decizii cu adevărat reale, cu potențial de a aduce schimbare în bine, dar de cele mai multe ori eminamente dureroase. N-aș putea estima un procentaj al acestora însă este foarte mic. În rest, business as usual. Mie mi se pare ciudat de-a dreptul să persiști în zona gri însă oameni mai înțelepți ca mine spun că statistic e absolut uman ceea ce constat eu.

Coincidența a facut să primesc un e-mail în timp ce scriu aici care să-mi confirme încă o dată că oameni care nu s-au cunoscut față în față niciodată dar care împărtășesc valori comune pot să abordeze problemele care îi preocupă în modul cel mai direct și onest posibil, fapt care conduce la decizii și responsabilități asumate și reale. E genul de clienți, furnizori și parteneri cu care m-am înțeles excepțional întotdeauna și au fost fără excepție, repetiția e cu intenție, aceia care au lucrat împreună cu noi @Branzas perioade îndelungate, unii și peste 15-20 de ani. În aceste timpuri incerte și tulburi ai nevoie doar de oameni direcți și orientați către soluții de care să beneficieze ambele părți. Coincidență sau nu, tot azi m-a vizitat acasă un prieten și partener drag și foarte apreciat. I-am oferit un pahar cu vin și am discutat ca de obicei, direct și real.

Știu, unii vor spune că binele e relativ, ca mai bine te păzești de rele cu avocați și că orice se poate cumpăra cu bani.