Chestiunea turismului românesc.

Turismul din România este strans legat și condiționat de câteva elemente. Le iau pe rând: Primo: strategia națională de turism, ceea ce presupune în primul rând o focusare pe ceea ce realmente are România de oferit dpdv turistic, astfel încât sa monetizeze investițiile necesare acestei strategii; Secundo: existența unui brand de tară, sau măcar a unui brand turistic. De aici se desprind următoarele considerații: un brand de țară cuprinde și brandul turistic, iar brandul turistic nu poate exista în lipsa unei strategii de turism concrete și focusate pe potențialul de afaceri generat de anumite caracteristici, de exemplu forme de relief, climă, ape termale, șamd. Mai putem adăuga că brandul de țară este direct influențat (și creat) de nivelul investițiilor străine, de calitatea educației, de pregătirea (calificarea) forței de muncă, calitatea vieții și stabilitatea socială și politică.

De aceea, considerente legate de gastronomie, vin, istorie și tradiție, festivaluri, pensiuni șic, hoteluri butic, etc sunt subsidiare și adiacente creării unui brand turistic, sau de țară. Adică pe șleau spus, sunt după virgulă în concertul generării unei afaceri consistente și constante în turism. Valurile de turiști, generatoare de venituri consistente, nu vor veni niciodată în România pentru câteva vinuri, două-trei hoteluri butic sau mamăligă cu sarmale și mititei. Mă repet, turism adevărat, la nivelul unei afaceri naționale, poate exista doar dacă exista sursa principală de venit, caracteristica principală și determinantă pentru care turiștii afluează în țară. Pe cale de consecință, daca această sursă este identificată și exploatată, va exista și brandul turistic.

Țin să reamintesc că un brand nu poate exista fără „obiectul muncii”, fără caracteristicile tangibile ale produsului sau serviciului, preferabil unice sau măcar inedite. Desigur, contează și prețul „la raft”. Abia mai apoi contează „povestea” creată ca să comunice și să susțină produsul sau serviciul.

Revenind la primul paragraf, cu riscul să îmi atrag comentarii negative sau priviri reprobatoare, România nu dispune de o strategie naționala focusată în turism iar micile insule de civilizație împrăștiate pe ici-colo (câteva pensiuni sau hoteluri, festivaluri, niște vinuri și o gastronomie discutabil-originală) nu au cum să suplinească produsul turistic dominant, fiind doar niște adjuvante acestuia.

Formele fără fond există doar când nu există o abordare concretă, strategică. Pentru mai multe detalii, doritorii pot consulta cartea „Modernitatea românească” de Lazăr Vlăsceanu și Marian-Gabriel Hâncean.

Ca o încheiere, cel mai recent studiu Anholt-Ipsos asupra brandurilor de țară (https://www.ipsos.com/en/nation-brands-index-2022) nici măcar nu include România. Prin urmare nici brandul turistic nu există. Citez aici din motivația neincluderii Romîniei: „În fiecare an, lista celor 60 de națiuni este reevaluată și națiunile sunt selectate pe baza importanței politice și economice a națiunilor în geopolitica globală și a fluxului de comerț, afaceri, oameni și activități turistice. Reprezentarea regională și, într-o oarecare măsură, diversitatea sistemelor politice și economice sunt luate în considerare pentru a face studiul cu adevărat global.”