Brand România – Lipsa forței de muncă în turism.

(Extras din teza de doctorat „Filoanele identitare vizuale pentru brandul de țară al României”, autor Bogdan Brînzaș)

[…] începând cu anii 1990, România are o emigrație extrem de consistentă, care determină o lipsă acută a forței de muncă […]. Doar în perioada cuprinsă între anii 2007-2017 au emigrat 3,4 milioane români, adică 17% din populația țării, fiind pe locul al doilea mondial după Siria, un clasament absolut dezastruos și contraproductiv din punct de vedere economic și social[1], iar costul economic al migrației a fost estimat la peste 700 miliarde euro.[2] Concluzionez, unul din scopurile creării unui brand turistic poate fi inversarea efectelor emigrației prin determinarea rămânerii în țară a tinerilor și prin crearea de condiții pentru întoarcerea în țară a unei părți dintre cei care au ales această cale. Acest efect îl putem obține prin restaurarea optimismului asupra condițiilor de trai în țară. Contrar spiritului moderat optimist afirmat aici de mine, Iulian Stoenescu afirma într-un material filmat că:
„[…] resetarea României nu este posibilă, pentru că pur și simplu nu există resursele umane pentru a o realiza […]. Marea problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră este una biologică […] România nu are oameni, nu are fondul genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum”.[3]

Și totuși, din interviuri private purtate personal cu manageri executivi din România am reținut și o altă idee, total contrarie celor afirmate până acum, și anume că încă există suficientă forță de muncă în România, însă marea majoritate a companiilor, în special (cu excepții) cele cu capital și management românesc nu au apetitul necesar să ofere un nivel salarial mai ridicat, suficient pentru un trai decent, de aici rezultând o falsă criză pe piața muncii. Aici mai contribuie și veniturile disproporționat de mari ale funcționarilor și angajaților de stat, prin comparație cu cele din mediul privat (Claudiu Năsui, deputat, membru în Comisia de Buget, Finanțe și Bănci):
În luna septembrie 2018, fără a fi din cale afară de productiv, un bugetar a câștigat, în medie, cu 91% mai mult decât un angajat din mediul privat […] În luna septembrie a acestui an, angajații de la stat au câștigat cu peste 2.000 de lei mai mult decât cei din privat. Salariul mediu în întreaga economie a fost de 2.688 lei net (luând în considerare mediul de stat și cel privat). La stat însă a fost de 4.235 lei net pe lună, pe când în privat a fost de aproximativ 2.218 lei. Asta înseamnă o diferență de 2.017 lei net.[4]

Fără a fi idealiști trebuie să ne asumăm că cea mai mare parte din românii stabiliți peste hotare nu vor reveni în țară, iar natalitatea nu va crește dramatic. Privind pragmatic aspectul acesta esențial, putem contrabalansa parțial efectele prin a determina o mișcare migratoare către România a unei forțe de muncă disciplinate, provenite în special din Asia (Vietnam, Nepal sau Filipine) pentru a suplini efectele lipsei forței de muncă sau a apetitului de a munci a unora dintre români pentru unele domenii, industria ospitalității fiind unul dintre cele mai lovite de fenomen. Fapt ce se produce deja, cu efecte vizibile deocamdată în domeniile construcțiilor, al producției materialelor de construcții și al serviciilor, mai ales în îngrijirea casei și a copiilor. Suntem cu toții conștienți că o asemenea decizie este dificil de asumat și integrat în politica de stat (trebuie ținut cont și de contextul legislativ al Uniunii Europene) însă, așa cum țările din vestul Europei au suplinit programatic forța de muncă deficitară cu emigranți din fostele țări comuniste, Turcia (Germania, după cel de-al Doilea Război Mondial), Africa, Asia și Maghreb (Franța, Anglia, Olanda), și România poate realiza același lucru cu forța de muncă din afara granițelor. La fel de îndrăzneață și controversată poate fi și ideea „înrolării” forței de muncă din Republica Moldova. În fond, avem aceeași limbă comună, suntem practic români cu toții. Posibil ca această direcție să se dovedească mai productivă decât migrația asiatică datorată în primul rând ușurinței de a comunica și a obiceiurilor asemănătoare sau identice, nemaifiind nevoie să asimilăm o cultură totalmente diferită. Ideea merită o analiză curajoasă și atentă din partea specialiștilor și a autorităților.

[1] Ibidem.
[2] Andrei Buruiană, „Costul economic al migrației pentru România este estimat la peste 700 miliarde euro”, Project-E, (23 noiembrie 2021, f.l.), https://project-e.ro/2021/11/23/costul-economic-al-migratiei-pentru-romania-este-estimat-la-peste-700-miliarde-euro/, data accesării 1 decembrie 2021.
[3] Rudolf Schuster, Dr Iulian Stoenescu. Realitatea din România, 00:14, (2019), https://www.youtube.com/watch?v=EHmN7JS_vV8, data accesării 16 octombrie 2021.
[4] „Deputat USR: Un angajat la stat câștigă de două ori mai mult decât unul din privat, deși nu e productiv”, Ziare.com, https://ziare.com/afaceri/salariati/deputat-usr-desi-nu-e-productiv-un-bugetar-castiga-de-doua-ori-mai-mult-decat-un-angajat-din-privat-1538066, data accesării 30 noiembrie 2021.