Brand România are o problemă de finanțare.

Celebrului general Patton i se atribuie următorul citat: „dacă toată lumea gândește la fel, înseamnă că cineva nu gândește”.

Urmând logica generalului în contextul României și legat specific de brandul turistic sau de țară, unul dintre factorii importanți pentru reușită, ca în orice afacere, este finanțarea. Subfinanțarea, sau alocarea greșită a fondurilor, este rețeta sigură către faliment a oricărei afaceri, ceea ce constatăm astăzi cu ochiul liber referitor la România. Prin urmare, de ce l-am ales pe Patton să încep această mică analiză financiară, și, ce au de a face finanțele cu brandul de țară? Simplu, toate guvernele care s-au succedat și toate conducerile consiliilor județene și a primăriilor din ultimii 30 de ani au alocat bani pe toate activitățile posibile, numai pe ceea ce este important din punct de vedere al investițiilor și a turismului, nu. Prin urmare, se verifică ceea ce a spus Patton acum aproximativ 75 de ani, toți au gândit la fel, adică electoral. Această constatare poate fi foarte simplu verificată pe site-ul oricărei primării consultând hotărârile de consiliu local care alocă bani diferitelor asociații, fundații sau instituții de toate felurile. Sumele variază, de la 5000 Lei la sume cu multe zerouri. Activitățile susținute sunt și ele dintre cele mai diverse și mai falimentare: reviste culturale cu audiență zero, asociații sportive cu activitate sau performanță minusculă, organizații de protecția mediului care nu au nici un impact, de ocrotire a teiului bătrân, a copiilor, parcurilor, pădurilor, bătrânilor, femeilor, a ciocârliilor, pensionarilor, a bolnavilor de leucemie, a turismului, de voluntariat, șamd. Dacă ar face cineva totalul sumelor cheltuite astfel ne-am îngozi. Și n-am pomenit nimic despre sumele cuprinse la bugetul de stat pentru asemenea ”sprijin”, pentru salarii mai mari decât la privat, pensii speciale, consilii de administrație, scheme umflate de personal în universități, ajutoare sociale fără număr și fără impact, instituții media, masă caldă în școli, indemnizații pentru rechizite, bonuri de masă, sporuri de toate felurile, tichete de vacanță, etc.

Acum mă aștept să primesc critici dure, dar mai aveți răbdare încă câteva paragrafe. Urmați firul logic, acesta are două opțiuni: primo, finanțez o activitate sau organizație, deci mă aștept la rezultate; unde sunt rezultatele? secundo, de ce finațează statul asemenea activități private? Deoarece a dovedit că în ciuda dimensiunii aparatului de funcționari și instituții subordonate este complet neputincios, fără nici o realizare notabilă în rezolvarea problemelor reale ale societății. Prin urmare, aruncă cu banii în stânga și dreapta ca să justifice că se ocupă de ceva. Ambele opțiuni ale firului logic ne duc la aceleași concluzii: lipsa de responsabilitate, lipsa rezultatelor, cheltuirea banilor fără scop și fără miză din partea statului. Singurul scop logic pe care îl putem deduce este cel electoral, de „cumpărare” a unor categorii sociale, a mediului ONG și al media. Problema este că și aceste sume nu rezolvă nimic deoarece problemele sistemice ale societății sunt atât de profunde încât acei bani aproape că nu au nici o utilitate. Sau, proiectele ONG-urilor și a acelor instituții sunt atât de slabe încât nu fac diferența. Sau acei bani se dau pe „nepotisme”. Sau…

Sau statul poate spune că în acest fel asigură o anumită protecție socială, adică acele persoane care activează în instituții sau ONG-uri beneficiază de un loc în societate. A se citi un loc de muncă. E drept, cam la limita sărăciei (doar unii), dar totuși au ceva de pus pe masă la finalul lunii. În condițiile în care toată lumea se plânge de lipsa forței de muncă cred că ar fi de-a dreptul benefic ca statul să instituie un moratoriu de minim cinci ani pentru orice astfel de susținere financiară. Garantat, în scurt timp vom avea demisii în lanț din toate aceste instituții și ONG-uri și cereri de angajare în mediul privat.

În fapt, toate aceste așa-zise finanțări și sinecuri nu fac altceva decât să anuleze competiția profesională, socială și politică, văduvind țara de un buget semnificativ, de stimularea și tumultul ideilor și a creativității și ultimativ, de proliferarea lui „merge și așa”.

Brand România nu este un scop în sine. Este o idee de mai bine pentru toți, însă care nu poate fi realizată decât dacă există o strategie. Strategia are are o idee în spate și o listă de priorități, altfel nu e strategie. Apoi, are lista de tactici de implementare – planul – și mai apoi resursele: materiale, financiare, umane, de timp, etc.

A doua parte a citatului lui Patton este „… înseamnă că cineva nu gândește”.